Tineret si sport

Invităm toţi copiii şi părinţii să participe la sărbătoarea dedicată celor mici, organizată în or. Făleşti cu prilejul „Zilei Internaţionale a Copiilor” în data de 01 iunie, ora 10:00 în faţa Havuzului orăşenesc.
Cei prezenţi vor avea parte de bună dispoziţie, distracţie şi clipe frumoase.
Vă aşteptăm pe toţi de la mic la mare.
zic fl

La data de 28 aprilie 2018, grupul de iniţiativă a tinerilor din or. Făleşti în colaborare cu primăria oraşului au organizat şi desfăşurat o activitate de renovare a băncilor de odihnă de lângă staţia meteorologică şi salubrizarea teritoriul din preajma acestei zone.

La această activitate au participat tinerii voluntari şi locuitorii oraşului care au dorit să dea o mână de ajutor pentru un scop comun.

Dorim să transmitem un mesaj către toate persoanele, care petrec timpul în această parte a parcului să fie mai responsabili, să păstreze curăţenia şi munca altora pentru binele tuturor.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

La data de 12 aprilie 2018, în zona verde a parcului din localitate s-au desfăşurat întrecerile deschise la tehnici de turism consacrate aniversării a 74 ani de la eliberarea raionului şi oraşului Făleşti de sub jugul fascist.

La aceste întreceri au participat echipe de turişti din or. Făleşti, mun. Bălţi, or. Ungheni, s. Călugăr, s. Bravicea (r-nul. Călăraşi), care au demonstrat abilităţi şi cunoştinţe bune în lucrul cu echipamentul sportiv din dotare şi trecerea cu succes a obstacolelor pregătite de organizatori.

Competiţiile date au fost organizate şi finanţate de către primăria or. Făleşti în colaborare cu centrele de turism din localităţile sus menţionate.

  • IMG_8477
  • IMG_8478
  • IMG_8480
  • IMG_8481

La data de 11 martie 2018, în incinta sălii sportive a Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”, s-a desfăşurat competiţia sportivă “Cupa Primarului 2018” la volei (bărbaţi) dedicată eroilor căzuţi în conflictul de pe Nistru.

La această competiţie au participat 6 echipe de sportivi din localităţile raionului Făleşti. În finala mică pentru locul trei au luptate echipa com. Albineţul Vechi şi echipa s. Pîrliţa, câștigătoare fiind desemnată echipa din com. Albineţul Vechi.

Pentru locurile I şi II s-a dat o luptă crâncenă pe plan sportiv între echipele s. Izvoare şi        or. Făleşti, câștigătoarea trofeului anul acesta a fost desemnată echipa or. Făleşti.

Aducem sincere mulţumiri persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea acestor competiţii şi nu în ultimul rând echipei de sportivi ai or. Făleşti pentru performanţa obţinută.

  • IMG_8347
  • IMG_8349
  • IMG_8356
  • IMG_8361

La data de 25 februarie 2018, în incinta sălii sportive a Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”, s-a desfăşurat competiţia sportivă “Cupa Primarului 2018” la tenis de masă dedicată eroilor căzuţi în războiul din Afganistan.

La această competiţie au participat 11 echipe de sportivi din localităţile raionului Făleşti. În finala mică pentru locul trei au luptate echipa s. Albineţul Vechi şi echipa s. Horeşti, câștigătoare fiind desemnată echipa din Horeşti.

Pentru locurile I şi II ca de obicei în decursul a trei ani consecutiv se duce o luptă strânsă între echipele s. Pîrliţa şi or. Făleşti, câștigătoarea trofeului anul acesta a fost desemnată echipa or. Făleşti.

Aducem sincere mulţumiri persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea acestor competiţii şi nu în ultimul rând echipei de sportivi ai or. Făleşti pentru performanţa obţinută.

  • IMG_8156
  • IMG_8158
  • IMG_8171
  • IMG_8186

La data de 24 februarie 2018 în incinta Palatului Raional de Cultură Făleşti “Mihai Volontir” s-a desfăşurat serata-concurs dedicată sărbătorii iubirei şi bunăvoinţei “Dragobete”.    Tinerii concurenţi ai acestei serate au incins atmosfera din sală prin ingeniozitate, creativitate şi bună dispoziţie iar într-un final juriul a apreciat prezentarea fiecărei perechi din concurs. Toate perechile au fost premiate cu cadouri din partea primăriei or. Făleşti iar perechea clasată pe locul întîi a fost invitată la o cină romantica oferită de către pizzeria “Best” din localitate.

  • IMG_4724
  • IMG_4766
  • IMG_4771
  • IMG_4772