La data de 20 martie 2020, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comisiei pentru Situații Excepționale a orașului Fălești, unde au avut loc discuții cu privire la evoluția situației epidemiologice a infecției cu COVID-19. Principalele decizii luate sunt:
- Din data de 23 martie 2020 (luni) vor lucra toate magazinele complexului agro-economic, magazinele ce comercializează detergenți și produse chimice pentu uz casnic și magazinele specializate a pieselor de schimb auto.
- Pe perioada Situației de urgență, decretată de Parlament în legătură cu situația epidemiologică privind infecția COVID-19, transportul rutier de pasageri va circula în oraș, conform unui orar special, redus, cu pauze mai mari între sosirea microbuzelor în stațiile de așteptare.
- Se formează 2 grupe mobile de patrulare, pentru informare și monitorizare a unităților de comerț și prestări servicii, a locuitorilor orașului în legătură cu răspândirea infecției COVID – 19 pe perioada Situației de urgență.