msing

 

  Astăzi, 18 mai, în curtea Centrului de Creație, primăria or. Fălești în parteneriat cu Centrul de Creație pentru Tineri ”Eleonora Găina”, au organizat un mini-concert muzical cu ocazia omagierii cuplurilor longevive din localitate, care sărbătoresc  frumosul jubileu de 50 ani de căsătorie neîntreruptă. Această activitate a avut o conotație dublă fiind sărbătorită și Ziua Internațională a Familiei, la care au luat parte IP Fălești și invitați de la cercurile sportive din oraș.

  La sărbătoare au participat 12 cupluri omagiate, care au fost însoțite de copii, nepoți și strănepoți.

  Prezent la această sărbătoare a fost și primarul or. Fălești, Alexandr Severin, care a transmis un mesaj de felicitare tuturor sărbătoriților și a premiat cu câte un buchet de flori, o diploma de omagiere și un premiu bănesc toate cuplurile prezente la sărbătoare.

  La finele acestui spectacol inedit toți cei prezenți au rămas numai cu emoții pozitive și bună dispoziție. Administrația Publică Locală urează tuturor omagiaților să aibă parte de sănătate, înțelegere, liniște sufletească, iar în inimi să păstreze iubirea și stima reciprocă.

  Mai multe fotografii