La data de 17 mai, curent, în ograda Centrului de Creație pentru Tineri ”Eleonora Găina”, primăria or. Fălești în parteneriat cu Centrul de Creație, au organizat un mini-concert muzical cu ocazia omagierii cuplurilor longevive din localitate, care sărbătoresc frumosul jubileu de 50 ani de căsătorie neîntreruptă. Această activitate face parte din planul de activități destinate Zilelor Hramului or. Fălești.
Anul acesta la această frumoasă activitate destinată familiei am avut parte de 25 de cupluri omagiate, care au fost însoțite de copii, nepoți și strănepoți la celebrarea frumoasei vârste de 50 ani de căsătorie plină de iubire, greutăți, reușite, provocări, acumulate pe parcursul unei vieți de om. Știm cu toții că familia este temelia și viitorul unei societăți, familia este trecutul, prezentul și viitorul unui stat de aceea pe această cale primarul or. Fălești, Alexandr Severin, a transmis un mesaj de felicitare tuturor sărbătoriților cu această ocazie.
În cadrul activității familiile omagiate au fost premiate cu câte un buchet de flori, o diploma, un premiu bănesc și un trofeu comemorativ, care le va aduce aminte de această zi petrecută în sânul familiei și alături de cei dragi.
Credem că la finele acestui spectacol inedit toți cei prezenți au rămas plini de entuziasm, emoții pozitive și bună dispoziție. Administrația Publică Locală urează tuturor omagiaților să aibă parte de sănătate, înțelegere, liniște sufletească, iar în inimi să păstreze iubirea și stima reciprocă.
La mulți ani tuturor omagiaților!

















