La data de 2 martie, curent, în or. Fălești, s-a organizat un miting de comemorare a eroilor căzuți pe câmpul de luptă, cu ocazia împlinirii a 30 ani, de la declanșarea conflictului armat pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. În această zi noi, cetățenii aceste țări, ne îndreptăm gândurile și fețele către acele timpuri și acei ostași, care la primul apel, pe lângă structurile de forță au fost prezenți la datorie în apărarea țării. Știm cu toții, consecințele și datele despre numărul de ostași, care și-au pierdut viețile pe câmpul de luptă: acei 315 feciori ai neamului, care astăzi nu mai sunt printre noi, acei 125 civili căzuți jertfe colaterale a acestui conflict, ne mai vorbind despre miile de răniți.
Timpul le aranjează pe toate dar rănile și durerea nu o poate alina nici el. Sperăm că acele timpuri de grea cumpănă să rămână doar în istorie, iar amintirile le vom păstra veșnic în memorie cinstind jertfa acelor veterani, ostași căzuți pe câmpul de luptă.
Credem că generația de acuma va depune tot efortul și silința pentru ca astfel de situații tensionate Republica Moldova să nu mai cunoască, iar în viitor să găsească noi oportunități pentru a trăi în pace, înţelegere şi stimă reciprocă. Să păstrăm liniștea și pacea pe tărâmul nostru.
Veșnică amintire și respect ostașilor căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a R. Moldova.