Noutăţile primăriei
La data de 21 ianuarie 2020, în incinta sălii de ședințe a primăriei or. Fălești, s-a desfășurat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, la care au participat membrii Comisiei Situații Excepționale, conducători ai întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor din teritoriu.
Ședința a fost deschisă de președintele Comisiei pentru situații excepționale Alexandr Severin.
Ordinea de zi:
- Totalizarea rezultatelor Protecției Civile pentru anul 2019.
- Organizarea și planificarea pregătirii Protecției Civile pentru anul 2020 la primărie și obiectivele orașului.
Raportori: Severin Alexandr, Rudîc Tudor.
Menționăm că pe parcursul ședinței membrii Comisiei au venit cu propuneri, solicitări de îmbunătățire a activității Protecției Civile și s-au expus pe problemele cu care se confruntă.
Totodată au fost decorate cu diplome de gratitudine organizațiile și întreprinderile, care s-au prezentat exemplar la exerciții și aplicații pe parcursul anului precedent.
- Detalii
- Accesări: 894
La data de 20 ianuarie 2020, primarul or. Fălești, Alexandr Severin împreună cu comisia de inventariere și evaluare a obiectelor de menire culturală a făcut o vizită de lucru în teritoriul orașului luând la evidență și evaluând starea monumentelor de pe teritoriul or. Fălești.
Componența comisiei este alcătuită din specialiști ai primăriei or. Fălești și consilieri locali. Procesul verbal de inventariere și evaluare a obiectelor de menire culturală va fi înaintat consiliului local pentru aprobare și înregistrare.
- Detalii
- Accesări: 909
În dimineaţa zilei de astăzi, 15 ianuarie, funcţionari ai Primăriei Fălești, în frunte cu primarul , Severin Alexandr, au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe str. Ștefan cel Mare din or. Fălești. Evenimentul a avut loc în contextul împlinirii a 170 ani de la naşterea marelui poet.
Cu acest prilej, a fost organizat un recital de poezie, au avut loc evocări, alocaţiuni şi momente literar – muzicale.
Anume astăzi când s-a născut marele poet Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Naţională a Culturii, nu este o simplă coincidenţă, ci un omagiu adus suplimentar marelui poet în semn de recunoștință pentru operele sale.
{gallery}/2020/15012020{/gallery}
- Detalii
- Accesări: 1127
În perioada 17.11.19 - 28.12.19, echipa de fotbal a Primăriei or. Fălești a participat la Turneul de minifotbal ,,Idoli Noștri" desfășurat în Municipiul Bălți. Acest turneu de minifotbal este organizat anual, iar în acest an, în competiție s-au înscris 15 echipe din diferite orașe ale Republicii Moldova. Și de această dată echipa noastră a demonstrat un joc frumos, o bună pregătire fizică și potențial plasându-se pe locul V. Primarul Alexandr Severin, aduce sincere mulțumiri și felicitări antrenorului Turava Robert, și le dorește noi succese sportive.

- Detalii
- Accesări: 1030
În mod tradițional, în fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă, Primăria or. Fălești și Consiliul local Fălești primește cu bucurie grupuri de colindători din oraș. Printre cetele de urători care au pășit pragul Primăriei s-au numărat copii de la Grădinițele Nr.4, Nr. 5, Nr. 6, membrii ansamblului folcloric ,,Baștina”, ansamblul ,,Clubului Seniorilor “, colectivul căminului cultural Gara Fălești, care au venit cu colinde,urături și obiceiuri de iarnă inedite.
Primarul or. Fălești, Alexandr Severin, alături de angajații primăriei, i-au răsplătit pe colindători cu colaci, dulciuri, bani și cu îndemnul de a veni și la anul.
- Detalii
- Accesări: 1220
Marți, 24 decembrie a avut loc ședința ordinară a consiliului local Fălești. Consilierii au examinat 10 subiecte incluse în ordinea de zi. Unul din subiectele discutate a fost ”Aprobarea bugetului or. Fălești, pentru anul 2020 în lectura a II-a”. Bugetul în sumă de 38 309 500 milioane lei a fost susținut de 13 din cei 23 de consilieri aleși:
Pentru:
9 – Partidul Nostru
3 – Blocul Acum
1 – Partidul Șor
Abținut:
7 – Partidul Socialiștilor
1 - Blocul Acum
Contra:
1 – Partidul Comuniștilor
1 – Partidul Democrat
La sfîrșitul ședinței primarul or. Fălești, Alexandr Severin, a mulțumit consilierilor pentru colaborarea eficientă și pentru activitatea desfășurată în cadrul consiliului.
Aceasta a fost ultima ședință a consiliului orășenesc din acest an.
- Detalii
- Accesări: 1124
Primăria orașului Fălești, a oferit peste 850 de cadouri la matineele de Crăciun și Anul Nou, pentru toate cele 6 grădinițe de pe teritoriul orașului. În schimbul cadourilor, copii au recitat poezii și au colindat, oferind momente pline de emoție.
Suntem fericiți că, printr-un simplu cadou, am putut aduce un strop de bucurie, fericire și zâmbet pe fața tuturor copiilor a menționat primarul orașului Fălești, Alexandr Severin.
- Detalii
- Accesări: 1492



















