Noutăţile primăriei
La data de 18.02.2016, în sala de şedinţă a primăriei or. Făleşti a avut loc ședința comună a grupului de iniţiativă format din tineri ai localităţii cu administraţia primăriei or. Făleşti, la care au participat viceprimarul or. Făleşti dl. Pastrama Oleg, juristul Bîrliba Vitalie şi specialistul pe probleme de tineret şi sport Mitelov Igor.
S-a discutat despre situaţia tinerilor din oraş şi cum putem să îmbunătăţim mai bine conlucrarea cu tinerii din localitate. La finalul şedinţei am elaborat un plan de acţiuni la care a contribuit cu idei fiecare participant, care speram să fie implementat în decursul anului curent.
Dorim ca pe viitor la cest grup de iniţiativă să se alăture şi mai mulţi tineri activi care într-adevăr doresc să facă o schimbare în bine a situaţiei din localitate.
P.S. Lucruri bune pornesc de la fapte mici. Viitorul este al tinerilor.
{ppgallery}
{/ppgallery}
- Detalii
- Accesări: 1436
La data de 15 februarie 2016, s-au împlinit 27 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Republica Democrată Afganistan.
Cu această ocazie în oraşul Făleşti s-a organizat un miting de comemorare pentru eroii care şi-au jertvit vieţile pe altarul acestui sîngeros război. La eveniment au participat cetăţenii de rînd cît şi veterani ai acestui război iar mitingul de comemorare este un mic gest de respect pentru cei căzuţi din partea celor ce au auzit de război numai din spusele părinţilor, fraţilor, prietenilor, este un omagiu şi o recunoştinţă ca pe acest pămînt se nasc eroi în tot sensul cuvîntului.
Datoria noastra este să nu le dam uitare faptele vitejeşti şi numele acestor eroi.
{ppgallery}
{/ppgallery}
- Detalii
- Accesări: 1882
La data de 14.02.2016, la Casa de Cultură a Fabricii de Zahăr s-a petrecut sărbătoarea "Ziua Îndrăgostiţilor" la care au participat două cupluri din localitate. Participanţii au trebuit să îndeplinească probele concursului pentru a demonstra cît de bine se cunos unul pe altul şi cît de mare şi fierbinte este dragostea lor.
{ppgallery}
{/ppgallery}
- Detalii
- Accesări: 2494
Grupul de iniţiativă
al tinerilor din or. Făleşti se întruneşte pe data de 18.02.2016, ora 15:00, în sala de ședință a primăriei or. Făleşti pentru a putea lua parte la elaborarea planului de acţiuni a grupului de iniţiativă pe anul 2016.
Sunt invitaţi toți care doresc să participe la această întrunire.
Vă aşteptăm
- Detalii
- Accesări: 1321
La data de 13.02.2016, primăria or. Făleşti în colaborare cu Palatul de Cultură Raional Făleşti, au organizat un concurs pentru tinerii îndrăgostiţi din localitate dedicat sărbătorii îndrăgostiţilor „Valentin & Valentina”.
Fiecare din noi o dată în viaţa a trăit clipe frumoase, sentimente de dragoste, care da culoare şi speranţa pentru viitor.
Aşa şi participanţii concursului „Dacă dragoste nu e, nimic nu e... ” au încercat să-şi împărtăşească acest sentiment frumos cu cei prezenţi la acest eveniment. Armonia dragostei emanată de cuplurile participante au încălzit atmosfera şi spectatorii din sală şi au creat o stare de euforie şi bună dispoziţie pe întregul concurs.
La final cuplurile au fost premiate cu diplome de merit şi cadouri.
Mai jos vă prezentăm unele momente de la acest concurs în poze
- Detalii
- Accesări: 1605
Vă punem la dispoziţie să vizionaţi în poze succesele sportive a anului 2015, ale echipelor sportive a primăriei or. Făleşti. Mulţumim sportivilor pentru dăruire, spirit de luptă şi sperăm că în anul care vine rezultatele nu vor fi mai slabe.
- Detalii
- Accesări: 1389
Fiecare din noi, de la mic la mare crede în magia sărbătorilor de iarnă, unii mai mult alţii mai puţin, iar noi am încercat să surprindem cele mai frumoase imagini dedicate sărbătorilor de iarnă şi dorim să vă punem la dispoziţie acele clipe care de acuma vor rămîne doar o amintire frumoasă în memoria noastră. Vă dorim să aveţi un an nou plin de realizări şi bucurii.
- Detalii
- Accesări: 1397

Pe parcursul anului 2015, Primăria noastră a continuat activitățile de consolidare a capacităților locale în vederea sporirii calității serviciilor locale cu suportul Proiectului USAID de Susținere a Autorităților Publice Locale din Moldova.
În acest sens, funcționarii din cadrul primăriei și Întreprinderii Municipale din oraș au participat la următoarele ateliere de lucru şi instruiri, organizate de LGSP, şi conduse de experți locali şi internaționali: Monitorizare și Evaluare, Managementul Lichidității, Gestionarea Parcului Auto, Managementul Deșeurilor Solide, Gestionarea Spațiilor Verzi, Clasificarea Bugetară, Managementul Serviciului de Apă și Canalizare, Bugetarea pe bază de programe, Egalitatea de Gen.
Aceste activități de instruire au dus la:
- sporirea responsabilității şi a transparenței primăriei față de cetățeni prin îmbunătățirea proceselor de planificare bugetară şi raportare financiară;
- promovarea bunei guvernări;
- sporirea accesului, calității şi eficientizarea serviciilor publice, cât şi utilizarea eficientă a activelor şi a banilor publici;
- familiarizarea cu bunele practici naționale și internaționale.
- Detalii
- Accesări: 1553

















