La data de 16 februarie, Primăria orașului Fălești, tradițional a organizat Campionatul la tenis de masă în memoria eroilor căzuți în războiul din Afganistan. La competiție au participat peste 30 de sportivi din toate primăriile raionului, care au format 10 echipe și au concurat pentru locurile de frunte, manifestând-și abilitățile în acest tip de sport.
Prezent la deschiderea competiției, Primarul orașului Fălești Alexandr Severin, a mulțumit sportivilor pentru că au acceptat această provocare. Totodată, dumnealui a vorbit despre promovarea modului sănătos de viață în rândul tinerilor, și că tenisul de masă are viitor la Fălești devenind tot mai îndrăgit. Astfel, după desfășurarea Campionatului, la final locul III a fost ocupat de echipa primăriei Călugăr, locul II – de echipa primăriei Fălești, iar locul I – de echipa primăriei Pîrlița, cea care a primit „Cupa Primarului la tenis de masă, ediția 2020” .
Primăria orașului Fălești aduce mulțumiri administraţiei S.A. Fabrica de vinuri „Mold – Nord” din orașul Fălești, pentru cadourile și suportul acordat în desfăşurarea campionatului la tenis de masă, și nu în ultimul rând tuturor primăriilor din raion pentru participare.
Cupa Primarului la tenis de masă în memoria eroilor căzuți în războiul din Afganistan.
- Detalii
- Accesări: 872