În contextul marcării Săptămânii de luptă împotriva traficului de ființe umane (18-25 octombrie 2018), Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării lansează Concursul de artă cu genericul „Tinerii împotriva traficului de ființe umane”.
Scopul concursului:Sensibilizarea tinerilor și a publicului larg asupra riscurilor și consecințelor traficului de ființe umane.
Regulamentul privindorganizarea și desfășurarea concursului
Condiţiile de participare la concurs:
- La concurs pot participa persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 - 35 ani;
- Lucrările înaintate la concurs trebuie să reflecte opiniile şi sugestiile tinerilor privind susţinerea şi incluziunea socială a victimelor traficului de ființe umane, abilitarea acestora pentru o viaţă independentă;
- Lucrările înaintate la concurs urmează să redea mesaje pozitive, care să simbolizeze integrarea victimelor traficului de fiinţe umane în societate;
- Un participant se poate înscrie în concurs cu 1 – 3 fotografii sau picturi.
Dosarul de participare va conține:
- Lucrarea propriu-zisă (fotografie sau pictură):
- Color și/sau alb-negru;
- Rezoluție minimă 2400 x 1600 pixeli.
- Descriere succintă a mesajului.
- Declarație pe propria răspundere (non-plagiat).
- CV-ul participantului.
- Copia buletinului de identitate.
Criterii de evaluare:
- încadrarea în tema concursului (capacitatea de transmitere a mesajului);
- creativitatea și originalitatea lucrării;
- argumentarea conexiunii dintre lucrare cu mesajul transmis;
- calitate artistică/tehnică.
Lucrările expediate la concurs pot fi respinse în următoarele cazuri:
- Lucrările nu corespund tematicii concursului;
- Lucrările au un aspect estetic și tehnic necorespunzător;
- Lucrările au un conţinut indecent sau sfidează bunul simţ.
Fondul de premiere:
Premiul I – 3 000 lei
Premiul II – 2 000 lei
Premiul III – 1 500 lei
Data limită de aplicare: 15octombrie 2018, ora 17:00
Materialele urmează a fi prezentate la sediul Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, MD-2033, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, cutia poștală de la etajul 1, intrarea din str. G. Bănulescu - Bodoni.
Totodată, dosarul urmează a fi expediat, în mod obligatoriu, și la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Pentru detalii: tel. (022) 820 864.